Nu eram convins de rezultatul referendumului si din aceasta cauza nici nu m-am pronuntat, dar eram ferm convins ca ori marinarul ori paiata pleaca din politica. Si se pare ca marinarul desi a fost "terminat" si de popor printr-un "DA" foarte hotarit(!), a rezistat, iar paiata care s-a instalat prin sirectlicuri politice pleaca de la Cotroceni, si nu doar ca pleaca dar trebuie sa plece si din politica caci s-a ante-pronuntat si si-a prezentat demisia in alb, in loc sa stea calm si sa astepte rezultatele referendumului. 



Nu sunt multumit de rezultate, dar acesta a fost optiunea poporului si trebuie respectata. Nu intereseaza pe nimeni numerele, daca s-au dus sau nu cetatenii la votat sau daca e legitim sa ramai presedinte intr-o tara care ori nu voteaza ori e impotriva ta. Intr-o tara civilizata nici nu se punea problema demisionarii din functie dar noi nu suntem o tara civilizata, nici normala si institutia demisiei nu ne este cunoscuta. 

Daca referendumul e validat pleaca marinarul, daca nu, pleaca paiata istorica, caci se pare ca istoria si-a sters picioarele in dansul, dar e si de inteles caci chiar daca marinarul e cum e, macar politica stie, pe cand paiata nici cu istoria nici cu politica nu sta prea bine. 

Rezultatul desi prezinta o realitate clara fata de "cel mai iubit dintre pamanteni", a demonstrat ca solutia Antonescu la putere nu este viabila si nu este dorita de populatie. Cei care nu au fost la vot, daca nu erau ferm convinsi de talentele marelui carmaci nu s-au prezentat la vot caci nu il dorea pe paiata ca istoricul neamului si ca o posibila alternativa. Ma intrebam astazi de dansul, dar se pare ca e tacere totala, i-a pierit glasul (ma intreb oare de ce, caci in saptamanile trecute auzeai numai de el?!), si istoricul mai are nevoie de timp pana isi aduna lucrurile de la Palatul Cotroceni, caci acolo se ajunge numai cu voturile oamenilor si nu doar prin siretlicuri politice. 

La revedere paiata, istoria ti-a jucat o farsa de zile mari si ai fost si tu "ciuruit" ca domnul Geoana in 2009. Adio palat, adio carma statului, adio Senat, adio politica! Paiata s-a facut singura o epava politica!

P.S. Daca referendumul nu este validat si paiata nu pleaca din politica atunci cred ca toata lumea va vedea acelasi stil de discurs ca a marinarului suprem, care si-a promis mandatul in 5 minute si e inca tot presedinte [suspendat]. Aceasta paiata vroia sa se incocoteze in fruntea tarii care nici macar nu stie ce vorbeste? Nici marinarul nu e bun si as vrea ca tara sa scape de dansul cat mai repede, dar nici de paiata nu avem nevoie. Istoria l-a judecat deja, ramane sa vedem ce se va intampla cand Curtea Constitutionala se va pronunta.  Antonescu e un esec politic total, ar trebui integrat in manualele politice la capitolul "Cum sa nu faci politica". Subtitlu: "Antonescu, paiata liberala cu tente socialiste".

Basescu in sus, Basescu in jos auzim zi si noapte la radio, la TV, pe paginile ziarelor si de la mai toata lumea. "Saracul" meu presedinte -desi suspendat-,  risca sa faca febra musculara de la atat "sus-jos" fara sfarsit. Dar se bucura si el, si Crin Antonescu caci duminica romanii vor vota la referendumul avand ca miza destituirea sau mentinerea in functie a lui Traian Basescu, presedintele care a fost pus la tusa a doua oara in timpul mandatului de presedinte. Cam rusinos sa ajungi intr-o asemenea ipostaza dar bravul marinar scolit la Anvers [si Securitate] pare sa se descurce chiar si cu aceste valuri zguduitoare.


Cel din urma presedinte, fiind trimis la vestiare pana pe 29 iulie, data referendumului, a fost inlocuit de  Presedintele Senatului, senatorul care "s-a auto-proclamat" presedinte interimar, caci s-a vazut prin acele manevre ca aceasta era miza primordiala. De nu putea sa ajunga presedinte prin vot popular in 2009, caci a fost invins de candidatul Basescu si candidatul Geoana la acea vreme, liberalul care s-a inhaitat cu dracul socialist (vezi PSD) caci era singura sansa sa se faca si el presedinte,  aspiratie - ma gandesc eu - provenita din copilarie. Eu vroiam sa ma fac doctor si pompier si profesor, dansul presedinte. Cine sus tinteste, departe ajunge, chiar daca nu "logic" dar macar "legic". Iar dansul e mare savant, caci in cei nici macar 5 ani in care profesa (!?), ma gandesc eu ca s-a aplecat asupra problemei cum sa unesti valorile national liberale cu socialismul modern paradox pentru un biet si amarat cercetator ca mine, dar daca esti savant si ai o asemena cariera stralucita de [nici macar] 5 ani de istoric reusesti! Chapeau!

Pe cand ei "se ocupa" unul de celalalt, ca niste soti intr-o casnicie putrezita de naravurile politice a ultimelor decenii din Romania, eu incerc sa ma ocup si de popor caci daca nu m-am facut presedinte acum nu ai ce face altceva. Daca ei nu se ocupa si cum se vede nu prea se intereseaza dansii de soarta poporului ci doar de orgoliile personale, incerc eu sa tin pasul cu dumneavoastra stimati romani, concetateni de ai mei. Nu sunt scolit ca marinarul nici ca "paiata" care s-a cocotat pe stalp doar pe seama unor legi si sirectlicuri politice (care par a fi constitutionale!) dar pot sa afirm un lucru. Dupa referendum vom castiga si noi ceva. Ori marinarul, ori paiata pleaca din politica desi mi-as dori sa scapam de amandoi. 

Cat despre Basescu stim ca vrea sa faca o scoala politica, desi ma mir sa aiba mii de studenti un profesor care a vandut flota, are bani nedeclarati, vrea vile, etc. Poate se face marinar si se intoarce la Anvers. Cu cat mai departe ca atat mai bine. Cat despre Antonescu, ma gandesc ca fiind mare somitate in istorie se intoarce la istorie si redescopera Dacia lui Daicoviciu, sau poate va gasi niste semne indubitale ca chiar (cacofonie!) si in antichitate national liberalismul era parte marcanta a socialismului sau invers. Poate va scrie si dansul o teza de doctorat si speram ca macar dansul nu va plagia ca distinsul premier Ponta.     

Sper ca nu ma vor acuza de plagiat caci am preluat sintagma de la presedintele suspendat, dar in Romania cam asa sunt liderii nostrii: ori esti marinar, ori paiata ori plagiator.


Sa incepem cu marinarul, caci el e acum la "anaghie" si pare ca romanii se cam lepada de el ca fiind diavalol care a creat tot raul din Romania. Da, e rau, si nescolit, si chiar nu are stofa de presedinte dar romanii l-au votat, asa ca acum .... bucurati-va de el. Stie sa bea wisky, ranjeste si hahaie, iar asta le-a placut romanilor. Ca nimeni nu vrea sa stea de vorba cu dansul la Consiliul European, ... da, cam asa stau lucrurile. Nici eu nu m-as prea prezenta cu dansul ca mi-ar fi rusine mie.  Ramane presedinte sau nu? Vom vedea pe 29 iulie. M-as pronunta dar nu vrea sa ma hazardez, caci cu romanii mei nu se stie niciodata. Chiar si un referendum nevalidat de Curtea Constitutionala l-ar avantaja pe dansul. Oricum, un lucru e cert. Ori pleaca marinarul, ori paiata, si macar scapam de unul.

Paiata, vocifereaza si el, dar a ajuns in scaunul de presedinte doar(!) printr-o manevra politica si mai putin prin votul romanilor, dar nici acest lucru nu ii da dreptul sa se alature unui partid politic in timpul campaniei caci prin statul presedintele (chiar si daca e interimar!) e apolitic, dar pe cand sarea in sus cand marinarul mergea la PDL acum el  face la fel, si se crede mai presedinte decat presedintele si "incita" la votul "DA".  Hilar si grotesc, dar sincer sa fiu nici nu ma asteptam la mai mult de la domnia sa. Macar marinarul chiar de e necioplit si e rusinos chiar sa te si pozezi cu el, dar macar stie sa conduca vase, pe cand istoricul nu are nici 5 ani de meserie.

Plagiatorul, e tanar si nelinistit si in loc sa se ocupe de carma tarii, el trebuie sa dea socoteala la Parlamentul European caci se pare ca s-au cam grabit cu rasturnarea situatie, si cand nu e obligat sa raspunda la intrebari incearca sa musamalizeze multiplele acuze de plagiat si ii concedieaza pe toti cei care dau un verdict nefavorabil acestei "nobile cauze". Ministrul de resort incearca "sa treaca" peste decizia Universitatii Bucuresti, caci daca dupa trei esecuri (!) de ministrii  mincinosi, plagiatori si incapabili la Ministerul Educatie acesta din urma trebuie sa spijine plagiatorul caci de nu zboara si dansa. Iar plagiatorul poarta un titlu stiintific pe care l-a dobandit prin frauda [...].

P.S.  E ca filmul lui Pita "Profetul, aurul si ardelenii" caci si acolo sunt cei trei frati Brad, toti fiind romani si frati, dar ei se ajuta unul pe celalalt. Chiar daca sunt ei nescoliti macar "vorbesc engleza" si fac fata diverselor peripetii din tara peste ocean. Ei macar nu ne-au facut de rusine si chiar ne-au creat un sentiment de cinste, pe cand cei sus mentionati ne-au facut si ne fac in continuare de rasul lumii. 

Da. Sa punem punctul unde trebuie. E rusinos ce se intampla si doar pentru a salva imaginea omului politic Ponta, unii preced la a se injosi in ultimul hal, si nu doar intineaza propria lor imagine care este a lor si nu ma intereseaza, dar improasca si imaginea cercetatorului romanesc, onest de felul lui, care nu a copiat ca domnul Ponta, ci a lucrat la teza de doctorat si nu a fost nevoit sa copieze sa publice teze si carti.


Un paragraf care poate fi regasit intr-un alt articol -deja publicat, nu poate fi reprodus doar in conditiile in care se folosesc ghilimelele de rigoare,  si la sfarsitul citatului trebuie mentionat din care referinta s-a folosit citatul respectiv. Daca nu, acel citat e considerat ca si fiind propriu (insusit), deci ca atare in cazul in care e preluat dintr-un alt articol este un furt intelectual. 

Ca mentionam la sfarsit niste referinte nu ajuta la mai nimic, caci nu se poate diferentia care sunt pasajele proprii si care sunt preluate din alte lucrari. Deci daca ne place, daca nu ne place, pe moment avem un premier care copieaza si se mandreste cu un doctorat de care nu ar trebui sa aiba parte caci si-a copiat teza. Cam asa arata adevarul gol-golut de la Palatul Victoria.

Bilantul Romaniei

Tragem linia si contabilizam tot de e bun si tot ce e rau. Iar noi avem un lucru usor de facut, caci la noi lucruri bune nu prea se intampla. E simplu, nu?



Avem niste oameni politici care au ajuns la putere nu pentru faptele pe care le-au facut, ci doar ca au bani si influenta, si si-au cumparat scaunele de deputat si senator, iar mai toate pozitiile din stat s-au alocat pe baza de cumetrie, cunostinte si bani, caci nu trebuie sa uitam, spaga la noi este ca si acasa. Ma si mir ca nu noi am inventat cuvantul in sine ci vecinii nostri mai din sud.

Avem un presedinte suspendat, care marinar fiind, si-a batut joc de tara, si s-a purtat ca un mojic la cele mai inalte foruri internationale, unde ceilalti conducatori incercau din rasputeri sa scape de compania dansului, dar de inteles, caci nimeni nu vrea sa fie nici macar vazut cu un fost bisnitar, un fost turnator de securitate, si unul care incalca Constitutia in fiecare zi ce trece. Sincer sa fiu nici actualul nu e mai bun, caci el a profesat nici macar 5 ani ca istoric, si astazi se crede ca el e insusi istoria, dar in ultimii ani s-a vazut ca vrea puterea cu orice pret, si se coboara la acelasi nivel de mahala ca si precedentul, caci discursul de mahala are priza la publicul romanesc. Ma astept sa ajunga si el sa ragaie caci si acest lucru le place la votanti. Poate va ragai mai politicos caci e totusi mai scolit, dar se faci alianta ca liberal cu fostii comunisti in frunte cu un alt mare lider, Iliescu el fiind de breasla cu Ceausescu (de mineriade sa nu vorbim caci am parea rautaciosi), imi cam da fiori, dar pentru putere suntem in stare de orice, n'est pas?

Nici la premieri nu stam mai straluciti, caci unul e in inchisoare pentru furt de bani in campanie, desi pe langa dansul i-as mai vedea si pe multi altii, care poate au furat mai mult decat acesta din urma. As avea si niste intrebari legate  de privatizarile din tara dar sa il lasam acum in pace pe domnul Nastase. De show-ul cu sinuciderea sa nu mai vorbim caci e gretos, dar media romaneasca se hraneste din plin din agonia si rafuiala politica a unui fost demnitar, dar publicul se delecteaza pe cand tara se duce de rapa. Celalalt era butonul fostului presedinte, caci saracul nu era in stare sa decida mai nimic, caci trebuia sa execute ordine de la Palatul Cotroceni. Fiind el profesor de drept constitutional, totusi mai multe HG-uri au fost gasite neconstitutionale de  Curtea Constitutionala, chiar daca judecatorii au fost numiti pe criterii politice si mai putin pe criterii profesionale. La noi asta se numeste "profesionalism". Cu cat mai prost si nescolit mai esti, cu atat esti mai bun. Se chimba vremurile!

Actualul premier e "tanar si nelinistit", dar  se pare ca lui ii place mai mult plagiatul, caci copieaza de se rupe, iar dupa ce a fost luat la intrebari de Europa, acum incearca totusi sa mai refaca ceva din prostia pe care l-a comis cu avocatul poporului, dar e cam tarziu, caci ziarele mari vuiesc de numele lui, dar nu pentru ca ar fi un premier excelent, ci mai degraba ca fiind un "master copy-paste", care fiind si el om al legii siluieste Constitutia. Se pare ca l-a avut ca "rol model" pe presedintele Basescu. Deci cam asa sunt oamenii de la varf. Ca doamna Anastase nu se are cu numaratul voturilor si comite o nelegiuire televizata in Parlament pare doar o simpla banalitate pe malul Dambovitei. Sa nu mai vorbim, ca avem ministrii propusi care mint cu nerusinare in CV ca fiind studenti la Stanford, sau avem ministrii (vezi Mang) care plagieaza 8 articole si ajung profesori universitari cu articole plagiate iar astazi nici lector nu ar ajunge, sau ministrii care sunt incompatibili si isi favorizeaza sotia, iar unul care elogieaza plagiatul ca fiind ceva normal de la Socrates si Platon incoace. Dar nu conteaza, noi suntem europeni si civilizati si ne vrem locul in Europa.

Era cat pe ce sa amintesc de dezastrul de la bacalureat cu un procent de promovare de 44%, dar se pare ca e nimica toata, profesorii sunt de vina si examenul greu, caci copii nu pot invinuiti caci cine voteaza la referendum daca nu acei parinti necajiti ai caror copii nu au reusit din cauza blestematului de Funeriu, caci nenorocitul a montat camere video si a incercat sa stopeze furatul si copierea. Sa piara asemenea oameni din sistem caci nu avem nevoie de ei. Noi suntem cinstiti si ne stresam de la camerele de luat vederi, si suntem indignati ca cineva ne considera capabili de furt. Rusine sa le fie ca presupun asemenea lucruri despre noi! 

Sa nu mai vorbim de baietii nostri destepti din energie, care cumpara energie ieftina de la stat si revand tot statului la pret ridicat, sau unii cumpara teren langa Bucuresti cu pret redus, mult peste piata, sau de regii asfalturilor care iau contracte de miliarde si drumurile totusi sunt intr-un hal de evul mediu dar la noi asa se poarta. Asa e moda romaneasca. Era cat pe ce sa uit de europarlamentarul nostru cu 4 clase, oier de meserie care si-a facut banii ..., dar are priza la publicul romanesc caci merge la biserica se inchina si nici macar o limba straina nu vorbeste, dar de ce ar vorbi, in Parlamentul European am devenit membrii cu drepturi egale, asa ca totul e tradus in romana ce mai engleza sau franceza. Politica la noi se face in romana!

Traseismul politic e si el la moda pe plaiurile mioritice, caci oamenii se perinda ca gazele dintr-o parte in alta. Da, partea depinde cine e la putere si cine are drept de decizie. Astazi votam cu tine, maine cu celalalt. La noi se numeste "pluralism". Ar fi cam cazul ca occidentul sa invete de la noi cum se face politica caci noi cunoastem regulile democratiei adevarate. De dosare nu vreau sa amintesc caci m-ar acuza lumea ca traiesc in trecut si mai cred in Securitate. Astazi se numeste SRI si are mai multi angajati ca in vremea lui Ceausescu dar noi facem totul pentru cetatean. Democratie, ce mai! Cetateanul stapanul nostru [pana la alegeri]!

Iar poporul? Se holbeaza si nu prea intelege, caci televiziunile pro-Basescu si televiziunile pro-USL ii deruteaza, doar ca pe zi ce trece ei traiesc tot mai greu, nu au locuri de munca, pe cand cei alesi de ei, si-au construit case, au niste afaceri cu statul, apar cu niste masini de miliarde dar ii venereaza ca ori ragaie ca ei ori sunt mai intelectuali de fire dar copieaza doctorate sau articole caci trebuie sa fi smecher in ziua de astazi, nu?

Iar eu? Stau si ma gandesc cat de multe lucruri am primit de la parintii mei, de la prietenii mei, de la orasul meu, de la scoala mea, de la universitatea mea si sunt recunoscator ca m-au invatat sa pot face diferenta intre bine si rau si ca m-au invatat sa pot lua o decizie. Decizia mea este ca nu vreau sa traiesc intr-o tara fara de legi, unde misuna coruptia, nepotismul, prostia, unde se copieaza la bacalaureat, unde se iau doctorate pe copy-paste, unde se fura voturi in Parlament, unde avem presedinti de care imi este rusine, unde sunt baieti destepti, unde profesorul universitar plagieaza 8 articole cu care s-a facut profesor universitat, unde nu vom avea democratie niciodata!



hibas, mert hat errol van szo. A diak sosem hibas, mindig a tanar a hibas! O (lasd tanar) nem magyarazza el rendesen el a tananyagot, vagy nem koveteli meg azt, igy hat a nebulo rossz eredmenyeiert is az istenverte tanarok a hibasok. Logikus, nem de?



Ujabb evet zarunk, es maturandusi vizsga ert veget Romaniaban, es az eredmenyek lesujtoak. Sot ugy nez ki, hogy meg rosszabbak, mint azok voltak tavaly mikor is az orszag felhordult, hogy hogyan lehet, hogy a nebulok nagyresze elbukott? Az ok egyszeru. Kamerakat szereltek a termekben es megszunt a masolas, a segitseg es ime a csupasz valosag. Katasztrofa, csod,  es hatalmas szegyen. 

No de persze kell a szavazat, igy hat az oktatasi miniszter a teteleket okolja es radikalis valtoztatasokat iger. A szomoru, hogy senki nem okolja a diakot, mert manapsag mar nem igazan "cool" tanulni, es hat a diak sosem lehet hibas, nem de?

Azon elmelkedem, hogy azon diak mely 4 evig tanult es nem kepes atmenot produkalnia, hogy fog az eletben boldogulni? Egyetemrol nem beszelek, mert szerintem nem kell mindenkinek egyetemre mennie, no persze ezzel sokan nem ertenek egyet, de hat fo a pluralizmus.

Nu pot sa neg faptul ca sunt foarte bucuros ca am scapat de marinarul de la carma Romaniei, insa bucuria e de scurta durata, caci din marinar acum ajungem la istoric. Iar acest istoric are un istoric foarte scurt, nici chiar 5 ani de munca, deci mare lucru nu s-a putut intampla pe plan profesional. Iar discursul din ultima vreme chiar daca nu e demn de un marinar dar nici de istoric sau de presedinte nu e. 



Va marturisesc ca in 2009 l-am votat si credeam ca intradevar El e omul, (Ecce homo) de care are nevoie Romania, insa in ultimele 3 ani s-a ajuns la un nivel de mahala, iar alianta cu socialisti, fosti comunisti in frunte ca Nastase si Iliescu imi da de gandire. 

Cum sa ma [mai] incred intr-un istoric fara istorie care sa inhaita chiar si cu dracul comunist/socialist pentru a accede la putere?    

Emberek. Hat az itt van boven, es a vilag minden sarkabol talalni valakit, es egyre csak jonnek, mert habar mar lejart az aranylaz, meg mindig talan a legkiemeltebb orszag, ahol almainkat valora valthatjuk, es igy hat mindenki remenykedik, hogy "talan nekem majd sikerul".



Ketsegtelen, 3 honap nem sok mindenre ad lehetoseget, de talan nem elhamarkodott azt allitani, hogy az amerikaiak nagyon feluletesek, mar ami az emberi kapcsolataikat illeti. Nem is olyan eros a csaladi kotelek, mint az jellemzo Europara, annak is inkabb a keleti reszere, de mondjuk ertheto is, hisz itt az emberek nagyon gyakran koltoznek, a tavolsagok nagyok, es nem igazan leven szabadido, a csalad, a kapcsolatok apolasara eleg keves ido marad, no es persze nem szabad elfeledni, hogy anyagilag sokkal fuggetlenebbek az emberek, mint nalunk. Es hat az anyak sem maradnak annyit a gyerekekkel, mint az nalunk teszik. Mig nalunk akar 3 evet is lehet maradni, itt nehany het utan mar munkaba kell allni, kulonben elveszted az allasodat. 

Mindezek ellenere nagyon kedvesek es sokat mosolyognak. Ha eppen reggel szaladok a parkban mindig koszonnek nekem, es valtunk egy ropke mosolyt, es igy van ez az intezet (lasd NIH) folyosolyan is, es persze olyan emberektol jon mindez, kiket eletedben sosem lattal, es talan sosem fogsz, de megis mosolyognak, es ez orommel tolt el. Nem kerul semmibe es ennyit mindenki adhat a masiknak, mig nalunk (lasd otthon) altalaban mogorva emberekkel talalkozol akik komoly energiat fektetnek abba, hogy minel mogorvabb kepet vagjanak neked, de valoszinu "ahany haz (orszag) annyi szokas".

No persze ebben a mosolyban sok esetben a nagyresze muvi, mesterkelt, es ezt europaikent gyorsan felfedezed, es idovel neha undoritova valik, mert latszik, hogy amolyan tanult dolog es kenyszerbol, talan megszokasbol tortenik, es nincs benne semmi erzelem, de meg ha igy is van, akkor is kellemesebb egy mosolygo embert latni, mintsem egy mogorva, szomoru abrazatot.

Mosolyra fel europaiak! Ne feljunk mosolyogni!

Az ido es a munkambol kifolyolag is megtanultam, hogy latolgasd a problemat tobb oldalrol es majd raersz donteseket hozni masnap. (Az alvas mindig jo tanacsadonak bizonyul!) Nos probalom tartani magam ehhez a [jo] szokasomhoz, habar neha az indulatok nyernek, de hat kerem nezzek el nekem, en is csak gyarlo foldi halando vagyok.

A mult penteken (Junius 29) egy hatalmas viharnak voltam a szemtanuja, es bevallom most tortent eloszor, hogy zold szinu villamokat lattam, de hat mindennek van egy kezdete, nem de? A vihar nem tartott sokat, talan 1-2 orat, de az eredmeny katasztrofalis. 440,000 lakas maradt aram nelkul, tobb halott, fak az uttesteken, hazakon, autokon no es persze a kaosznak minden velejaroja. 

A termeszetet [meg!?] nem bitoroljuk, igy hat nem tudjuk befolyasolni, de a tobbit igen, es itt van a gond. Mar pentek hajnalba rendorok iranyitottak a forgalmat, es minden nagyon operativ modon tortent (latszik, hogy nem erte oket varatlanul), de az itteni aramszolgaltato (lasd Pepco), annak ellenere, hogy 800 szakembert kuldott a karok helyrehozasara keptelennek bizonyul(t) megbirkozni a feladattal.

El lehet kepzelni, hogy pentek este ota nincs aram, es a mai nap is (lasd 72 ora elteltevel) meg tobb mint 200,000 lakasban nincs aram, es leghamarabb pentekre igerik (lasd Julius 6), hogy mnden otthonban lesz ujra aram. Tudni kell, hogy itt (lasd Montgomery County, MD) 32-37C a homerseklet, es minden arammal mukodik. Szoval nem kell leirjam, hogy teljes a kaosz. Ugy erzem magam mintha visszamentunk volna az idoben es ujra faggyu gyertyakkal vilagitanank. Ezt azert nem gondolni Amerika fovarosarol, de hat ugy latszik, hogy nagyon vedtelenek, es nem is tesznek semmit ennek megakadalyozasa erdekeben. Nalunk Europa civilizaltabb reszeben a foldben vezetik a kabeleket, mig itt meg 100 eves fa oszlopok kandikalnak ki a foldbol, es viselik sok szaz kabel terhet, mintha ezt adta volna nekik Isten oroksegul. 

A fura az egeszben, hogy mig engem es altalaban az europaiakat sokkolta ez a fajta hozzaallas, az amerikaiak irigylesre melto nyugalommal csak bologatnak, es mosolyogva mondjak, hogy ehhez ideje lesz hozzaszokni es "Isten hozott Amerikaba!". A vilag egyik legfejlettebb gazdasaganak tartjak magukat, megis egy vihar (hurikan) konnyedseggel megbenitja oket tobb napra. Igy mar kezdem erteni a 9/11 tamadasokat is, mert ott meg emberi "tervezes" is volt.  Eleg nagy a dilemma, hogy hova is csoppentem? El sem merem kepzelni, hogy mi tortenik egy nekeresd kisvarosban valahol Amerika deli reszen amit ma egyszeruen csak "redneck" orszagnak hivnak.

Leven, hogy itt evente tobb ilyen jellegu problema lep fel, az amerikai tarsadalom -mint mas sok esetben- nagy kenyelmesen hozzaszokott ehhez a fajta magatartashoz, es nem is akar valtoztatni rajta. Informacioim szerint voltak kezdemenyezesek, hogy vezessek a kabeleket a foldben, de az anyagi megterhelest jelentett volna, de azt meg senki nem akarta vallalni,  sem a szolgaltatok sem a lakossag, igy maradt minden a regi, amit 30-40 eve kiepitettek, es minden evben megismetlodik a kaosz.

Ami szinten fura, hogy bar a foutakrol a hatalmas kidolt fakat eltakaritottak, vagy ha nem is, de legalabb az utak szelere helyeztek, a mellekutcakban senki nem csinal semmit. Egy elokelo kertvarosi reszben lakom, de ott senkit nem erdekel semmi, es semmit nem tesznek, hogy eltakaritsak a romokat, meg ha az a sajat udvarukat is tarkitja. Ezt a fajta magatartast nagyon furcsalom, mert az biztos, hogy Europaban a lakok mar reg tettek volna a cel erdekeben, de itt csak varnak a "mennyei segitsegre". Talan jon, talan nem, de fontos, hogy bizzunk!

No de leszamitva a "kulturalis sokkot", egy dolgot meg kell erteni. Amerika mas mint Europa, es ez nem is fog hamarosan valtozni. Elvileg mi epitettuk es epitjuk manapsag is, mert hat nem leven szurke allomany Amerika megvasarolja mindezt kulfodrol, de ez megis Amerika, es ezt nekunk europaiaknak meg kell ertenunk. Itt masok az ertekek, mint az van nalunk. Ne akarjunk olyansmit talalni itt ami kimondottan Europa sajatja. Itt mindent csak (!) a penz vezerel, es mas nem igazan szamit. Nincs szocialis halo csak azoknak akik ezt meg tudjak vasarolni, a tobbi resze a tarsadalomnak nem szamit [...] Senki nem vesz roluk tudomast, pedig ott vannak, leteznek, es szamuk egyre nagyobb, es ez nemsokara komoly problemat fog jelenteni a tarsadalomnak, de meg egyelore probalnak atsiklani felette.

Nekunk kell alkalmazkodni, mert mi jottunk ide, es nem nekik! El kell tudnunk fogadni dolgokat, meg ha nem is ertunk egyet mindennel, mert ez nem Europa, hanem Amerika, es itt mi "vendegek" vagyunk kiknek alkalmazkodni kell.  No persze a legfontosabb, hogy mindig van szamunkra egy B terv, espedig, hogy visszakoltozzunk Europaba, es hodoljunk mindannak ami Europat naggya es kulonlegesse tette.